plictiseala la curs


Din dragoste se naște dragoste
partea I
Au trecut mulți ani de când am uitat ce-i iubirea, de când m-am implicat într-o dragoste fără viitor și am suferit.
Asta e pe scurt povestea vieții mele.
Totul a început când eram încă mic, în perioada de vârstă în care orice persoană normală este ușor de manipulat și de rănit.
Am cunoscut o fată frumoasă, doar așa începe orice poveste de dragoste, am văzut-o prima dată în clasa noastră. Prima dată i-am observat ochișorii ei albaștri, care normal ar fi trebuit să inspire neîncredere, dar pentru mine inspirau puritate și inocență.
Mai târziu, aceeași zi, mi-am făcut curaj să o invit în oraș. Spre surprinderea mea nu m-a refuzat, deși  nu eram eu o persoană prea importantă, ea fiind printre cele mai cunoscute și mai frumoase persoane din școală. Am aflat între timp că se numește Monica.
În timp ce ne cunsumam întalnirea, ea s-a deschis în fața mea și mi-a lasat impresia că nu este o persoană plină de fițe, ca alte fete, poate chiar mai puțin frumoase ca ea. Ea avea nevoie de afecțiune,de cineva care să-i fie alături, să știe să o aprecieze pentru ceea ce este în interior nu doar pentru frumusețea ei. Am incercat să-i arăt că eu sunt acea persoana pe care o caută de atâta timp.
Ne-am decis că merită să ne mai intâlnim;pentru ea eram un prieten foarte bunn,cu care putea să fie ”ea”. Dar eu vroiam ceva mai mult.
Am hotărât ca la a doua intalnire să-i spun acest lucru. Am inceput să-mi fac planuri: cum o să-i zic, cum o să reacționeze. Nu vroiam să-i las impresia că și eu sunt ca și ceilalți baieți;vroiam să-i demonstrez că eu vreau altceva de la ea.
Am ajuns la a doua întâlnire. Cu toată pregătirea pe care am facut-o pentru această zi, aveam emoții: ”dacă se supără?”, ”dacă înțelege greșit intențile mele?”. Astea erau întrebările care mă frământau. Dar cu toate acestea pot să zic că am fost foarte mulțumit de reacția ei. Mi-am dat seama că și ea mă place și am decis că merită să incercăm o relație.
Primul nostru sărut a fost...e greu să-mi găsesc cuvintele, așa ceva nu se paote exprima în cuvinte...mă simțeam ca în al nouă-lea cer, poate chiar mai sus;parcă în jurul nostru nu mai era nimeni, eram singuri intr-o lume plină de iubire.
Așa au decurs multe întâlniri. Eu simțeam că dragostea noastră crește din ce în ce mai mult, nu mă mai săturam de buzele ei, de compania ei.
Deși eu simțeam așa, nu existau certuri între noi și totul mi se părea perfect, ea a întâlnit pe altcineva, cineva care nu ținea la ea cum țineam eu, dar avea acel aer de ”gigolo” care ar atrage orice fată.
Ea nu și-a dat seama că face o greșeală și mă părăsește. Am fost foarte răni de decizia ei. Am ajuns să țin foarte mult la ea.
Din acea clipă totul s-a schimbat în mine. Am devenit rece cu orice persoană din jurul meu, nu mă mai interesa nimeni în afar de persoana proprie. Întradevar mi-a mers foarte bine la domeniul fete de la schimbare. Fetele sunt în general mai atrase de baieți care se comportă mai rece cu ele, care nu le dau importanță. Ele nu au nevoie să stea cu un băiat care le ascultă și le face toate placerile, acest tip de băiat este considerat cel mult ”amic”, sau e bine pentru ele să stea cu acest tip de băiat când au nevoie de ceva, când vor să profite de bunătatea băiatului.
Am devenit si eu un ”player”. Nu mai puneam suflet în relații, și nu lăsam pe nimeni să se apropie așa mult de mine încât să mă cunoască cu adevărat. Am facut multe fete să sufere din cauza indiferenței mele. Poate asta era un fel de răzbunare. Plăteau alte fete pentru ceea ce s-a întâmplat în trecutul meu cu Monica.
Deocamdată nu regret schimbarea mea. Poate că pe viitor se va întoarce roata și voi reveni la persoana iubitoare și ințelegătoare de dinainte de Monica...






 
                                                 Partea II

Au trecut  doi ani dee când nu mă mai interesează nimic. Intru în cameră și mă opresc în fața oglinzii. Mă privesc, dar nu văd doar aspectul fizic, privesc în interiorul meu, prin ochii plini de ură și de amintiri care încă imi ranesc sufletul. Văd o cu totul altă persoană, mă văd schimbat. Acum mă gândesc dacă e o schimbare în bine sau suferința m-a transformat într-un monstru fără inimă. Am canalizat toată furia, toată suferința în ceva rău.
Începe o luptă de caractere în interiorul meu. Parcă cineva m-a hipnotizat și incearcă să mă schimbe în persoana iubitoare din trecut.
Îmi revin parcă din vis și privesc, parcă, prin oglindă.
Decid că e mai bine pentru sufletul meu să mă întâlnesc cu Monica și să vorbim despre ceea ce s-a petrecut între noi. Nu mai vorbisem cu ea de la despărțire. Îmi era greu să înfrunt trecutul. Mi-am făcut curaj și am sunat-o. Spre bucuria mea, cred, nu m-a refuzat.
Ne-am intâlnit într-o cafenea. Cu ea nu mă puteam purta rece, ceva din interiorul meu mă reținea.
Din vorbă în vorbă am ajuns și la întrebarea: ”Și cu prietenul cum e?”. Atunci ea și-a lăsat sentimentele să iasă la suprafață, a inceput să plângă. Îmi spunea că nu a ținut mai mult de o lună. S-a purtat foarte urât cu ea si a părăsit-o pentru alta. Mi-a mai zis că pe mine nu m-a putut uita, că am însemnat foarte mult pentru ea. A vrut să mă sune dar îi era frică de racția mea. Mai ales că auzise de schimbarea mea în ”rău”. Am luat-o în brațe și i-am șoptit că pentru ea aș fi făcut orice, și încă aș face.
Și-a ridicat capul de pe umărul meu și mă privea în ochi.privirea ei parcă îmi străpungea sufletul. Parcă ea vedea bunătatea rămasă în mine. Reușea cumva să o scoată din ce in ce mai mult la suprafață.
Simțeam nevoia să o sărut, să-i simt iarăși buzele fierbinți. Am zis că nu am nimic de pierdut și o sărut. Ea îmi răspunde pasional. M-am oprit dintr-o dată. Mă ridic de la masă și plec. Mă opresc în fața cafenelei și privesc prin geam la masa la care stăteam. Ea a rămas pe loc și văd cum o lacrimă cristalină i se prelinge pe obrazul înfierbântat.
Îmi era frică să nu sufăr din nou.
Seara, aceeași zi, sună telefonul. Era Monica. Mi-a zis că nu vrea să facă aceeași greșeală din trecut și să-i fie frică să sune. Multe fete nu ar fi făcut acest lucru din cauza așa numitului ”orgoliu de fată”. Ea a deecis că dragostea pe care o simte pentru mine e mai importantă decât orgoliul ei.
I-am zis să vină la mine să clarificăm odată pentru totdeauna poziția în care suntem.
Când a intrat pe ușă, parcă totul îm jur a dispărut. A sărit în brațele mele. Simțeam cum sunt inconjurat de multă iubire și nu vroiam să-mi mai dea drumul. Același lucru îl simțea și ea. Am luat-o în brațe și am dus-o în dormitor. Am avut cea mai pasională noapte.
Dimineața următoare...